Press Room

Press Room


România e o țară de proprietari – peste 95% dintre conaționali au în proprietate cel puțin o locuință, conform Eurostat. Mentalitatea de „proprietar“ nu este vizibilă însă doar în domeniul imobiliar, ci și în cel al… infrastructurilor IT! Ca dovadă, România se situează pe penultimul loc în rândul statelor UE în ceea ce privește utilizarea serviciilor de cloud computing în mediul enterprise (potrivit studiului „Cloud computing statistics on the use by enterprises“), preferând clasicile infrastructuri on-premises.

Situația este similară și în cazul infrastructurilor de calcul de înalta performanță (High Performance Computing). Cele câteva clustere HPC existente la nivel național sunt utilizate exclusiv de universitățile și institutele de cercetare care le dețin, fără că acestea să le partajeze cu alți potențiali beneficiari.

Ca urmare, multe institute și companii private care au nevoie să acceseze resurse HPC, fie permanent, fie în mod sporadic – în anumite proiecte sau perioade de vârf –, nu o pot face. Ce-i drept, și capacitatea disponibilă în prezent în România este insuficientă, dar principalele motive sunt costurile mari pe care le presupune construirea propriei infrastructuri HPC și lipsa competențelor de nișă necesare realizării și menținerii unor asemenea proiecte.

Există însă și vești bune în acest sens – am lansat recent prima oferta de servicii HPC-as-a-Service la nivel național.

Ofertă pe care ne propunem să o extindem rapid – nu doar în ceea ce privește puterea de calcul disponibilă și numărul de funcționalități, ci și aria de acoperire. Urmărim intrarea pe piețe din regiune unde avem șanse reale de a ne impune ca furnizor internațional de servicii HPCaaS, atât prin calitatea serviciilor pe la livrăm, cât și prin accesibilitatea lor.

Și pentru că factorul cost este unul esențial în orice proiect HPC, specialiștii noștri au realizat o analiză comparativă a cât trebuie să investiți ca să realizați și să operați o infrastructură de calcul de înaltă performanță în „regie proprie“ și cât vă costă să accesați și utilizați o capacitate similară prin oferta PRO SYS.

Costuri de 15 ori mai mici

Concret, dacă porniți de la zero, cu o investiție de tip Greenfield, costul necesar realizării unei infrastructuri HPC pentru o capacitate de 1 Teraflop este de minimum 15.000 - 20.0000 de euro/lună.

La această sumă se adaugă însă și:

• investițiile CapEx în infrastructura de alimentare, electro-backup și răcire, aspecte esențiale în cazul unei infrastructuri special concepute pentru a funcționa full-load;

• consumurile de energie electrică;

• costurile de suport și mentenanță a infrastructurii HPC.

Prin oferta HPCaaS lansată de PRO SYS, prețul pentru accesarea și utilizarea unei capacități similare de 1 Teraflops este de 1.500 de euro/lună. Adică de 10-13 ori mai mic decât cel în regie proprie.

În plus, nu mai trebuie să va bateți capul cu investițiile în alimentare, electro-backup și răcire, nici cu factura la curent și nici cu costurile de suport. Prin urmare, costurile ajung să fie și până la de 15 ori mai mici decât în cazul on-premises.

Acces de 30 de ori mai rapid

Un alt argument forte în favoarea HPCaaS este faptul că puteți utiliza efectiv capacitatea respectivă de 1 Teraflops în maximum 1 – 2 zile de la accesarea ofertei PRO SYS. În cazul on-premises aveți de așteptat, în medie, 2 – 3 luni. Iar aceasta este o estimare optimistă care nu ține cont de criza hardware cu care se confruntă în prezent industria IT.

Un alt element-cheie care influențează timpul de livrare, dar și nivelurile de performanță și disponibilitate ale unei infrastructuri HPC îl reprezintă accesul la competențele necesare construirii și mentenanței ei. Domeniul calculului de înaltă performanță este unul de nișă, iar numărul specialiștilor cu abilități și experiență în domeniu este limitat, nu doar la nivel local, ci și global.

Ori, competențele sunt esențiale în transpunerea cerințelor tehnice ale aplicațiilor în design-ul infrastructurii, aspect care influențează atât randamentul și eficiența clusterului HPC, cât și valoarea investițiilor CapEx. De exemplu, aplicațiile de simulare și analiză numerică a comportamentelor fizice sunt licențiate per nucleu, prin urmare modul în care este proiectată arhitectura și tipul de procesoare utilizate sunt extrem de importante.

Apoi, implementarea și configurarea infrastructurii, personalizarea și optimizarea ei pe tipul de aplicații folosite contribuie și ele la rentabilizarea investiției. Totodată, accesul la resurse umane specializate este important și în procesele de mentenanță uzuale – clusterele HPC sunt infrastructuri complexe, un banal upgrade al unei aplicații sau componente hardware putând genera disfuncționalități de durată.

Apelând la oferta PRO SYS beneficiați de serviciile unei echipe de specialiști cu experiență îndelungată în acest domeniu, care cunosc și înțeleg nevoile specifice și care asigură servicii de suport în timp real (8 ore/zi în timpul programului de lucru, dar care poate fi extins la cerere și la 24/7).

Cât aveți nevoie, atunci când vă este necesar

Pe de altă parte, oferta HPCaaS este flexibilă și vă permite scalarea rapidă. De exemplu, dacă aveți nevoie de o capacitate suplimentară de calcul de înaltă performanță, aceasta poate fi disponibilă în doar câteva ore. În cazul variantei on-premises, dacă reușiți să treceți de impasul crizei hardware, de necesitatea extinderii infrastructurii de suport (alimentare și răcire minim) și de deficitul de specialiști, tot durează cel puțin o săptămâna până când noua capacitate poate fi dată în funcțiune efectiv.

Nu în ultimul rând, atunci când dețineți și operați o infrastructură HPC proprie mai aveți de rezolvat o problema importantă – cea a amortizării și rentabilizării investiției. În practica uzuală în România, în care clusterele HPC nu sunt partajate cu alți potențiali beneficiari, amortizarea este un proces într-atât de lung încât este foarte probabil ca, la finalul perioadei respective, să dețineți o infrastructură depășită, cu capacități care nu mai fac față cerințelor la acel moment. Iar rentabilizarea ei necesită alte investiții în hardware, licențe și competențe.

Cu PRO SYS, lucrurile sunt mult mai simple – infrastructura este actualizată constant, puteți accesa capacitatea HPC de care aveți nevoie pe orice perioadă – durata minimă este de o lună – și o puteți extinde sau restrânge în funcție de apariția nevoilor, în mod planificat și în condiții de control al costurilor.

Prin urmare, dacă doriți să utilizați rapid și la costuri accesibile o infrastructură HPC performantă, dimensionată pe nevoile voastre reale, contactați-ne la office@prosys.ro

Suntem la dispozitia dumneavoastra !
Aveti nevoie de ajutor ?